Loading Evenimente
24
octombrie

Calendar întâlniri cu Autoritățile Publice – 7

octombrie 24
  • Acest eveniment a trecut.

Tematica

  1. Prezentarea tuturor demersurilor legale pe care autoritățile locale sunt obligate să le facă pentru a veni în sprijinul părinților care întâmpină probleme în respectarea dreptului de vizită stabilit de instanță. (Art. 18 din Legea 272/2014). Monitorizarea relațiilor personale dintre copil și părintele cu care copilul nu locuiește.
  2. Condițiile includerii copilului într-un program de consiliere, respectiv modul de implicare al autorităților locale în transmiterea informațiilor către reprezentantul legal al copilului.
  3. Gestionarea situației copiilor cu părinți divorțați.
  4. Procedură instituire curatelă, respectiv tutelă
  5. Căsătoria și relația de concubinaj în cazul minorilor- reglementări legale

Participanți

Complexul de Servicii pentru Intervenție specializată în domeniul protecției familiei și a drepturilor copilului Bacău

Compartimetul pentru prevenirea și combatere a violenței domestice

Compartimentul consiliere și sprijin pentru părinți și copii

Compartimentul evaluare și asistență medico-socială

Serviciul juridic și contencios

Detalii

Data:octombrie 24
Categorie Eveniment:

Organizator

Nume organizator:DGASPC Bacau
Email: