Conform Ordonanței nr.27 / 01.08.2024 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal și Ordinului nr. 26 / 03.01.2019 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip familial destinate copiilor din sistemul de protecţie specială,
pot obține atestat de asistent maternal persoanele care îndeplinesc următoarele cerințe:
Vârsta:
- au împlinit vârsta de 21 de ani;
Studii
- au absolvit învățământul liceal sau școala profesională;
Garanții morale și disponbilitate afectivă
- prin comportamentul lor în societate și profilul psihologic prezintă garanții morale cu privire la creșterea, îngrijirea și educarea copiilor;
- prezintă disponibilități afective în relațiile cu copiii, confirmate în urma evaluării psihologice;
Acordul membrilor familiei
- soțul/soția și copiii care au împlinit vârsta de 14 ani și care au același domiciliu sau, după caz, aceeași reședință cu solicitantul își exprimă acordul cu privire la primirea în familie a unui copil/a unor copii
Accesibilitate servicii educaționale, medicale în comunitate
- au domiciliul sau, după caz, reședința într-o localitate cu acces la servicii educaționale, medicale pentru copilul/copiii pe care îl/îi va primi în plasament și, după caz, la servicii de abilitare/reabilitare pentru copilul cu dizabilități;
Condiții de locuit
- Solicitantul trebuie să aibă drept de folosință asupra locuinței demonstrate cu acte : copie legalizată de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de închiriere, declaraţie autentificată a titularului dreptului de proprietate sau al contractului de închiriere prin care acesta recunoaşte solicitantului un drept de folosinţă asupra locuinţei, cunoscând specificul activităţii pe care solicitantul urmează să o desfăşoare ca asistent maternal
- Locuința acoperă în mod corespunzător necesitățile de preparare a hranei, de igienă, educație și odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copilului/copiilor care urmează a fi primit/primiți în plasament
- Locuința poate asigura un spațiu individualizat de odihnă și efectuare a temelor pentru copilul/copiii care urmează a fi primit/primiți în plasament
- Locuinţa dispune de dormitoare care oferă suficient spaţiu raportat la numărul de persoane.
- Locuinţa trebuie să fie dotată cu cel puțin un grup sanitar, precum şi cu spaţii special amenajate cu destinaţia de baie/duş, suficiente şi accesibile.
- Grupurile sanitare trebuie să fie dotate cu scaun de wc cu capac, chiuvete şi instalaţii de apă caldă şi rece, hârtie igienică şi săpun.
Venituri
- cel puțin unul dintre membrii adulți ai familiei realizează venituri, exceptând solicitantul, dacă acesta locuiește cu unul sau mai mulți membri.
Persoanele interesate se pot prezenta la sediul Rețelei de Asistenți Maternali Profesioniști din Bacău, strada Condorilor, nr.2, etaj 2, program de lucru luni – joi între orele 07:30 – 16:00, vineri între orele 07:30 – 13:30, pentru a depune o cerere de evaluare ca potențial asistent maternal,
La cererea de evaluare se vor anexa următoare documente:
- curriculum vitae al solicitantului;
- copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe buletinul/cartea de identitate, permisul de ședere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidență permanentă a solicitantului și, după caz, a fiecărei persoane cu care acesta locuiește;
- copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe certificatul de naștere al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane cu care acesta locuiește;
- copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț/certificatul de divorț, dacă este cazul;
- copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe diploma de studii a acestuia;
- copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe titlul de proprietate sau orice alt document care să ateste dreptul de folosință a locuinței;
- certificatul de cazier judiciar al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane care a împlinit vârsta de 14 ani cu care acesta locuiește;
- certificatul de integritate comportamentală al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane majore cu care acesta locuiește, obținut în condițiile 16 din Legea nr.118/2019privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;
- adeverință de venit sau alte documente care atestă veniturile solicitantului sau, după caz, ale cel puțin unuia dintre membrii adulți ai familiei cu care acesta locuiește;
- adeverință medicală eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a solicitantului, în care se precizează că nu suferă de boli transmisibile, și, după caz, a fiecărei persoane majore cu care acesta locuiește;
- certificat medical eliberat de medicul specialist în care se precizează că solicitantul sau, după caz, persoanele majore cu care acesta locuiește nu suferă de boli psihice;
- declarație în formă autentică pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu se află în una dintre situațiile prevăzute la 4 lit.d), h), i)și l);
- recomandări ale vecinilor, rudelor solicitantului, altor membri ai comunității/persoane din cercul social al acestuia sau, după caz, din partea reprezentanților autorităților administrației publice locale, cu privire la comportamentul social al solicitantului și, după caz, al membrilor familiei cu care acesta locuiește.
Pentru informații suplimentare, persoanele interesate ne pot contacta la numerele de telefon 0733/443022 sau 0372/344128 sau se pot deplasa la sediul Rețelei de Asistenți Maternali Profesioniști mai sus menționat.
